Încet, încet am început și rubrica asta în care vă povestec despre.. mai de toate. Nu e nici pe final, nici pe început de lună, dar surprinde diverse evenimente sau mai știu eu ce alte lucruri sau întâmplări.
Cu un weekend în urmă am făcut un mini beauty swap cu bloggerițele de beauty din Timișoara. Ne-am întâlnit pentru o dimineață plină de ciocolată, cafea și cosmetice la Cafeneaua Verde, unde ne-am întins pe 3 mese. Nu am fost inspirată să iau cu mine aparatul foto, dar am tras acasă un cadru cu câteva dintre produsele care au ajuns la mine în urma schimburilor.
Bineînțeles că le-am pus deja la muncă, mai ales că eram tare curioasă de Benetint. Poate, cu puțin curaj, voi reuși imediat ce prind mai mult timp liber să postez și un machiaj pe blog (hmm.. greu cu de-astea la mine).
Printre altele, săptămâna trecută a fost și una a coletelor. Au ajuns la mine premiile de la concursul Adinei împreună cu Ivatherm (thaaanks!) șiiiii.. cum a fost și ziua mea, am apucat să fac și o vizită la Sephora pentru a-mi primi cadoul aniversar.
De produsele Ivatherm, așa cum v-ați aștepta, sunt super încântată. Cleanserul Ivahidra+ îl folosesc deja de mai mult de jumătate de an și îmi plac efectele, iar crema este numai bună pentru tenul meu extra sensibil și iritabil. Fondul de ten este ceva cam închis pentru mine, dar este cea mai deschisă nuanță a lor. Oricum, eu îl voi reîncerca în vară, după ce mă prinde un pic soarele.
Blushul de la Sephora e tare mic și drăgut, ușor de pus în orice portfard. Nu l-am folosit încă pentru că eu prefer produsele cremoase, dar mai vedem ce se va întâmpla cu el.
Tot săptămâna trecută mi s-a făcut o surpriză tare frumoasă, tocmai din București, de către Julie.
Acum pot clar să mă hotărăsc dacă îmi place sau nu tușul "they're real", așa că abia aștept weekend-ul să am un pic de pauză în care să mă pun pe testat. Parfumul de la Tesori D'Oriente este deja în top. Îl folosesc o dată la câteva zile pe hainele din dulap și îmi place tare mult aroma. (moooosc <3)
A ajuns între timp și un colet tocmai din Hong Kong cu un pandantiv cu Sailor Moon (asa, în amintirea vremurilor trecute) - îl vedeți în prima poză. Îmi place mult, dar nu cred că voi mai comanda ceva de pe ebay din afara Europei prea curând. Așteptatul la poșta vamală nu prea merită efortul.
Mai am pe drum (sper!?) înca vreo 3 pachete, dintre care unul de la iHerb. De data asta durează mai mult ca niciodată să ajungă, but I'll keep my fingers crossed să vină înaintea vacanței de Paști. Cred că a ajuns, voi merge azi la poștă după el.
Cum cu timpul liber nu stau tocmai fenomenal, mă bucur de fiecare fereastră liberă pe care o am. De exemplu, ieri am fost la gala de deschidere a Cinema City din noul mall din Timișoara - Shopping City. Din păcate lumina nu prea m-a ajutat la fotografii, așa că nu mă voi lăuda cu prea multe imagini, dar vă voi povesti.
Ei bine, a fost fe-no-me-nal! A fost agitație, dar sentimentul general era plăcut. Organizarea a fost faină, iar locul în sine m-a convins. Este mai mare și mai spațios decât în Iulius Mall, iar faptul că ai unde sta la o masă înainte de film (sau după) este un mare plus. Are în plus parte de IMAX și 4DX, o premieră pentru Timișioara, iar momentan rulează 17 filme acolo, deci aveți de unde alege dacă mergeți.
Eu am fost la The Huntsman: Winter War și mi-a placut mult. Dacă vă place fantasy-ul - dacă v-a plăcut Albă ca Zăpada, sau dacă vă dați în vânt după filme romantice dar cu un strop de andrenalină, it's a catch!
Cred că mă opresc aici cu poveștile pentru că ar trebui să și lucrez pentur corectura de mâine de la școală, dar ne auzim curand.
Eu am fost la The Huntsman: Winter War și mi-a placut mult. Dacă vă place fantasy-ul - dacă v-a plăcut Albă ca Zăpada, sau dacă vă dați în vânt după filme romantice dar cu un strop de andrenalină, it's a catch!
Cred că mă opresc aici cu poveștile pentru că ar trebui să și lucrez pentur corectura de mâine de la școală, dar ne auzim curand.
Voi ce ați mai făcut în ultima perioadă?
Post a Comment