Produse noi - SWAP cu Oana (Not Just Make-up)

Ideea de SWAP organizat mi-a trecut de câteva ori prin cap încă de anul trecut. Mi se pare foarte fain să poți testa produse ce au fost alese special pentru tine, dar pe care totuși nu le iei singură de pe raft, pentru că te scapă de tentația de a cădea în rutină
De exemplu, dacă merg în recunoaștere de cosmetice, probabil mă voi opri la standul de tratamente, creme pentru ten, parfumuri.. și eventual farduri cremoase. Sunt destul de slabe șansele să mă duc de una singură și să cumpăr altceva. 

Ei bine, pentru a combate asta, în urmă cu câteva luni am vorbit cu Oana despre un SWAP între noi două. Și cum se apropia momentul în care ea urma să se mute din țară, a trebuit să ne punem pe treabă. Ne-am stabilit sume, deadline-uri și am pornit la "vânătoare" de cosmeticale. 


Eu am trecut și prin câteva peripeții cu unele comenzi (mai nou comenzile de pe iHerb durează peste 3 săptămâni să ajungă la destinație), dar pe luni ajunseseră deja toate produsele, așa că ne-am întâlnit la o cafea să mai povestim, să facem schimbul și să ne uităm peste reducerile apărute. 

Oana m-a surprins cu o plăsuță destul de măricică, plină cu nu mai puțin de.. 15 produse. A trecut prin toate categoriile la care eu m-aș putea gândi (sau nu, după cum veți vedea pe pagina ei) și mi-a dat câte ceva de încercat din toate. 

Produse de baie - unele pe care cu siguranță le-aș fi luat și eu de pe raft (portocale și mentă în baie? cât mai multe, vă rog!), altele de existența cărora nu știam (jeleul de pepene) dar pe care abia aștep să le încerc. 


Produse de păr - șamponul Macadamia, de care auzisem, dar pe care nu l-am încercat și un tratament intensiv de la Balea care va fi perfect pentru bagajul de vacantă. Îmi amintesc că am mai încercat produse din gama asta și mi s-au părut excelente ca raport calitate-preț, 

Produse de ten - maști coreene - o iubire nou descoperită, la care nu voi renunța prea curând și crema Embryolisse - care sună foarte bine în urma review-urile peste care m-am uitat. 

Bineînțeles că Oana nu a uitat nici produsele de buze, așa că m-a cadorisit cu un scrub și un balsam cu SPF 50. Scrubul de la Sylveco a intrat din prima seară în utilizare și am numai de bine de spus despre el. 


Apar și două produse de make-up - un ruj în nuanța Cherry Bomb de la Wet'n'Wild (pentru că amândurora ne plac rujurile în nuanțe vampy) și un concealer pentru zona ochilor de la Rimmel. Auzisem de el la duduile de la Pixie Woo și era undeva pe wishlist, deci sunt extra happy că apuc să îl și încerc. 

Adăugăm și o ojă Rimmel.. pentru că verde (și cu asta am spus tot). 


Acestea fiind spuse, mă pun pe testat! Dacă vreți să vă povestesc cât mai curând despre un produs anume, dați-mi de știre printr-un comentariu.
Iar dacă le-ați încercat deja, sunt tare curioasă cum vi s-au părut
Share:

Post a Comment

Designed by OddThemes | Distributed by Blogger Themes