Cum eu nu foloseam/folosesc produse de machiaj zilnic, nu am simțit inițial nevoia de a investi într-un produs mai bun pentru a-l da jos. Aveam mereu la îndemâna micelara de la Bioderma, care își face treaba foarte ok și nu îmi irită tenul. Dar după ce am descoperit mascara și tușul They're Real de la Benefit, am simțit nevia unui produs care demachiază mai bine și mai rapid make-up-ul waterproof.
Am încercat bifazice, dar întâmplarea a făcut să nu mă înțeleg cu ele - nici măcar cu cel de la Nivea, atat de iubit de bloggosfera de beauty. Îmi iritau ochii, iar la un moment dat chiar m-am trezit cu pleoapele umflate la vreo 5 minute după ce le-am folosit. Așa că am renunțat la ele, și, pe fondul urmăririi video-urilor Lisei Eldridge, am hotărât să mă îndrept spre balsamuri (balm-uri) demachiante.
Cel care mi-a deschis apetitul a fost clasicul Take the day off de la Clinique. Este un balm simplu, fără parfum sau alcool, care se potrivește de minune pielii sensibile. Nu are în el nici nu știu ce ingrediente cu proprietăți super speciale (cum sunt cele de la Omorovicza sau Eve Lom), dar își face treaba extrem de bine.
Vine ambalat într-un borcănel de plastic de 125 ml - cantitate suficientă pentru o perioadă destul de lungă (Poza de sus e după 3 luni de utilizare - ce-i drept, nu zilnică). Cât timp stă în borcănel și e neatins, produsul are o consistența destul de dură, necurgând deloc și nefiind tocmai ușor de luat cu degetele (unless nu vă deranjază dacă ajunge și pe sub unghii). Eu am folosit de la început o linguriță de cafea pentru a scoate cât produs îmi era necesar.
Odată intrat în contact cu pielea, textura de schimbă, devenind cremos, iar după ce este frecat câteva secunde între degete (înainte de aplicarea pe ten) se transformă aproape într-un ulei.
Până acum, eu l-am folosit pentru 2 scopuri: demachiere și masaj.
Pe partea de demachere, e tot ce mi-aș putea dori. Aplic o cantitate mică pe ten și încep să masez ușor. A îndepărtat orice tip de machiaj am folosit (waterproof sau nu) fără să insist prea mult, fără să apăs sau să trag de piele. Într-adevăr, în acele câteva secunde cât îl masez pe ten ajung să arăt ca un panda, dar la clătire, tot machiajul se duce de pe piele.
Nu folosesc deloc dischete demachiante cu el (mi se pare mai blând și chiar mai eficient - pentru pielea ochilor să folosesc direct apă). După ce termin pasul acesta de demachere, fie revin cu încă un strat (pentru masaj) fie apelez la iubitul meu Ivahidra+ pentru curățarea finală.
Vă spuneam ceva de masaj. Ei bine, în ultima perioadă am seprins obiceiul de a-mi masa tenul din când în când, iar cel mai bun produs pe care l-am folosit pentru asta a fost balsamul demachiant (merge și cu ulei, dar parca mă simt mai safe cu un produs de curățare).
Alunecă ușor pe ten, iar la final mi se pare că am pielea chiar mai fină decat după o mască exfoliantă.
Produsul acesta m-a convins să rămân la balm-uri demachiante (nu mă văd întrocându-mă vreodată la bifazice) sau să experimentez cu texturi asemănătoate (creme, geluri).
Prețul este undeva la 100-130 de lei (în funcție de locul din care îl cumpărați). Eu l-am luat de pe Feelunique, dar îl găsiți și în țară pe Aoro. În Sephora nu l-am văzut pe stoc, dar dacă nu mă înșel prețul pe care îl aveau era mai măricel (150 lei)
Voi ce folosiți pentru demachiere / masaj? Vă tentează un balsam demachiant?
Post a Comment