Între Crăciun și finalul lui Ianuarie am tot făcut cumpărături, am profitat de diverse oferte, am facut abonamente și nu numai. Mă gândisem la un moment dat să scriu un articol de tip haul, dar cum aveam cumpărături din diverse domenii (skincare, make-up, fashion, parfumuri) am ajuns la concluzia că mai bine le prezint pe rând, pe cele care sunt de interes.
Voi începe chiar cu unul dintre ultimele pachete ajunse la mine - și anume un beauty box de pe LookFantastic - pe care mi-l doream de mult - și care m-a convins să îmi fac și un abonament de 12 luni la cutiile lor. Vă povestesc mai multe despre detaliile tehnice - preț, transport etc., în articolul în care vă prezint cutia din luna Ianuarie.
Cutia de azi este din Decembrie - și este ediție limitată - având 6 produse full size în interior, și o valoare (spun ei) de peste 160 de lire. Este singura pentru care am plătit și transportul de 9 lire, dar a ajuns în aproximativ 3 zile la mine, prin curier.
Cutia arată foarte mișto, iar în interior te așteaptă mereu un mesaj nou. E din carton tare, iar eu intenționez să o refolosesc, pentru a-mi depozita alte cosmetice. Toate produsele au ajuns intacte - inclusiv cele ce aveau ambalaj mai fragil, de sticlă.
Dar să le luăm la rând, să vi le arăt și să vă povestesc ce părere am despre ele, acolo unde le-am încercat deja.
Crema de corp Decleor - Aroma Confort Gradual Glow vine într-un ambalaj cu pompiță și are 250 ml. Nu am deschis-o încă, dar am mai folosit produse de la ei, și au aromă foarte faină. Promite să ofere pielii un bronz frumos, iar eu intenționez să o pun la treabă imediat ce începe să-și arate și soare fața.
De obicei nu folosesc genul acesta de loțiuni bronzante, dar anul acesta voi încerca să reduc (aritificial) din apariția fantomatică pe care o am de obicei.
Pentru păr există 2 produse: Kérastase Elixir Ultime - în format deluxe de 50 ml și End Split Ends de la Grow Gorgeous. Până acum am încercat doar ultimul produs - mai mult datorită curiozității. Vine într-o sticlă de 120 ml, cu pipetă. Are textură undeva între lichid și loțiune, și o culoare albă, lăptoasă.
Miroase superb (pot lejer renunța la aplicarea parfumului în păr) - și pare să hidrateze vârfurile uscate. Dar voi reveni cu o părere mai documentată după ce folosesc produsul o perioadă mai îndelungată.
Wake Wonderful - Night Time Facial de la REN este o veche obsesie de-a mea. Îmi doream să-l încerc de când l-am văzut prima dată pe FeelUnique, dar eticheta de 32 de lire, m-a făcut să renunț. EI bine, acum a ajuns la mine și îi ia locul cu succes măștii Glycolactic de la aceeași firmă.
Are ambalaj foarte practic, identic cu cel al cremei Hydrabio SPF 30 de la Bioderma, ceea ce face aplicarea produsului foarte igienică și economică.
Am primit și o mască de buze StarSkin - încă nefolosită, dar care își așteaptă cumințică rândul.
Iluminatorul Illamasqua Beyond Powder a fost produsul care mi-a atras primul atenția - și pe care speram să îl prind în nuanța deschisă. (În cutie puteți găsi oricare dintre cele 2 nuanțe disponibile Omg și Epic).
Este un iluminator destul de puternic (mai ales în lumina soarelui) și care arată fenomenal pe pomeți. Are irizații aproape colorate, dar sclipiciul este foarte fin și nu arată deloc bulky/cheap pe piele.
Ultimul produs full size din cutie este o paletă de ochi și sprâncene - de la High Definition. Deși pe piață există 3 variante ale acestei palete, cei de la LookFantastic au hotărât să trimită doar selecția 003 Vamp - adică cea cu cele mai închise nuanțe.
Pe mine mă bucură acest aspect, pentru că fac parte dintre persoanele care, deși au păr șaten și piele deschisă, preferă să meargă pe nuanțe închise în conturarea sprâncenelor - a la Cara Delevingne.
În paletă sunt 4 nuanțe pudră, și o ceară incoloră, pentru a lupta împotriva rebeliunii sprâncenelor.
Mai există 3 mostre de ruj de la Lilah.b, dar care nu mi-au atras prea mult atenția, fiind în format mult prea mic. (ca un fel de năsturei colorați, care ajung pentru 1-2 aplicări)
Mie mi se pare că această cutie își merită prețul cu vârf și îndesat, așa că nu regret nicio secundp că am cumpărat-o.
Vouă care produse vă fac cu ochiul, și despre care v-ar plăcea să povestesc mai în detaliu?
Post a Comment