...sau ce fac eu în perioadele de criză ale tenului?
Vacanța din Germania de care vă povesteam aici s-a soldat și cu pierderi de război, sau mai exact cu câteva probleme. Am aflat (pe pielea mea - la propriu) că apa de acolo este extreeeeem de dură, iar rezultatele nu tocmai pozitive nu s-au lăsat așteptate prea mult.
M-am trezit cu tenul extrem de uscat și iritat - parcă aveam o mască pe față. Și când mă gândesc că totuși am contat acolo pe serumul meu preferat și pe un cleanser din aceeași gamă. Mi-e frică să mă gândesc ce ar fi fost fără ele.
Oricum, acum că sunt iar acasă, trebuie să rezolv problema. Mă ustura fața în ultimul hal când aplicam protecție solară, dar nici să ies fără ea din casă nu puteam. Am încercat AHA, apoi BHA, dar efectele pozitive erau minime. Nu sunt nici cea mai răbdătoare persoană din lume, mai ales că în perioada asta mi se pare că îmi face cu ochiul fiecare ștrand.
Mi-am amintit în schimb că am mai avut problema asta, iar primul pas care m-a ajutat mult a fost crema Hydrance Optimale Riche de la Avene, așa că am întins iar mână spre ea (am una de rezervă) și spre surata ei despre care vreau să vă vorbesc azi, varianta Riche cu UV.
Pe aceasta din urmă am mai folosit-o la început de vară, dar am renunțat între timp, din cauză că protecția de 20 UV mi se părea cam mică pentru perioada asta. Dar m-am întors la ea (cel puțin temporar) și încă nu am avut probleme cu soarele. Ce-i drept, sunt afară doar în drum spre și de la lucru.
Spre deosebire de varianta fără protecție solară, aceasta are și textura puțin diferită. Este ceva mai lichidă și se întinde mult mai ușor pe ten. Nu lasă absolut deloc peliculă albă și nici nu rămâne tenul lucios sau lipicios. Dacă așteptați cateva minute puteți să vă machiați fără probleme.
Parfumul este același ca la celelalte produse din această gamă. Finuț, deloc deranjant și nu durează foarte mult pe piele.
Eu am folosit-o și direct pe piele, și peste un serum, dar trebuie să spun că nu mi se pare la fel de hidratantă ca varianta fără SPF. Așa că, dacă aveți probleme cu fulgișori pe piele, s-ar putea să nu rezolve problema în totalitate de la prima aplicare. În schimb, trebuie să recunosc că de când am început să refolosesc cele 2 creme, tenul meu începe să-și revină (Yay!).
Îmi place mult și varianta aceasta de cremă, dar pentru perioada aceasta, de mijloc de vară (mie mi se pare că vara ține, cel puțin aici, până la final de septembrie ^_^ ) nu aș recomanda-o ca singură protecție solară de dimineața până seara dacă obișnuiți să petreceți mult timp la exterior.
Dar cu siguranță o voi recumpăra în perioadele ceva mai reci când soarele nu arde atât de tare. Prețul este un pic mai mare față de varianta simplă. Undeva între 50 și 75 de lei. Cred că cel mai bun preț este în continuare la Farmacia Tei (50 lei), sau la pachetele promoționale.
Voi aveți o soluție de back-up pentru momentele de criză ale pielii? Sau ați găsit vreun produs care să funcționeze pentru voi indiferent de context?
Vă pup,
Un weekend frumos
Post a Comment