Saturday, December 30, 2017

Preferatele anului 2017 - Skincare

Odată cu finalul de an, iată că a venit și momentul să tragem linie și să povestim despre produsele care și-au câștigat un binemeritat loc în top. Și pentru că nu sunt tocmai puține - am hotărât să le împart în 2 articole: unul dedicat părții de skincare, de care povestim astăzi și unul care acoperă produsele de corp și make-up, care va apărea la început de ianuarie. 


Take the day off - Clinique


Produsele pentru demachiere de tip balm le-am descoperit aproape în urmă cu 2 ani, iar de atunci nu-mi vine să mai renunț la ele. Pe de-o parte pentru că pielea mea se irită rapid de la dischetele demachiante (fie ele îmbibate cu micelară sau altceva), iar pe de alta pentru că mi se par extrem de eficiente. 

Am încercat o mulțime de produse - Oskia, Eve Lom, The body shop - dar preferatul meu a rămas mereu Take the Day Off de la Clinique despre care v-am mai povestit.
Mă scap de cel mai mic reziduu de machiaj și este extrem de ușor de dat jos de pe ten - fie și doar cu apă. 


Ulei Atoderm - Bioderma 


Și pentru că sunt adepta curățării în 2 pași (cel puțin seara) - tot timpul apelez la un gel, o spumă de curățare, sau un ulei. Cu produsul acesta cred că v-am tot bătut la cap de când a apărut - dar pentru mine este un produs universal extrem de bun

Folosesc uleiul Atoderm și pentru curățarea feței, și ocazional și la duș. E singurul care nu-mi lipsește niciodată din bagajul de călătorie și îndeplinște cerințele mele de bază: ph 5.5, blând cu pielea, curăță bine și se clătește extrem de ușor. 
Iar dacă vă sperie numele de "ulei" - să știți că se transformă într-o spumă fină la contactul cu apa. 


Toner Skin Recovery - Paula's Choice


Tonerul Skin Recovery de la Paula's Choice apare pentru al 2-lea an la rând în această listă. L-am tot recumpărat pentru că a făcut față cu brio tuturor condițiilor: vara - aplicat în 2 straturi în loc de cremă hidratantă, iar iarna ca și bază peste care am pus tot restul produselor. 

Și-a primit și el un review pe blog și presimt că aceasta nu va fi ultimul tub cumpărat. Mă gândesc eventual să încerc și tonerul din gama Resist, dar nu știu de ce, acesta îmi tot face cu ochiul de fiecare dată când ajung în magazin. 


Snail Bee High Content Essence - Benton


O noutate în rutina mea este essence-ul. Este recomandat a fi folosit fie direct după curățare, fie aplicat peste toner (în funcție de consistența sa) și aduce multe ingrediente benefice pielii, ăntr-o textură extrem de mișto. 

Pe mine m-a convins Snail Bee High Content Essence de la Benton (se găsește pe iherb, BeautyBay sau diverse site-uri asiatice) care vine într-un format de 60 ml, cu pompiță. Produsul este ca un gel care se transformă în lichid la contactul cu pielea. Nu este hidratant, dar simt că m-a ajutat mult pe parte de rezistență a tenului la iritații. Sunt deja la al 2-lea tub și mai am unul de rezervă - dar sunt tentată și să încerc alte produse de acest tip pentru că îmi permit o aplicare pe straturi care îmi priește mai mult decât cremele obșnuite.


Partea de tratamente este preferata mea din rutină. Asta și pentru că sunt de părere că dincolo de orice hidratare, pentru a îmbunătăți condiția tenului pe termen lung este nevoie de ingrediente active, care să lucreze cu cât mai mult din ceea ce formează pielea. 

1% BHA Lotion Exfoliant Calm - Paula's Choice


Anul acesta am descoperit un produs cu BHA care este extrem de blând și pe care îl pot aplica pe tot tenul fără a risca iritații: 1% BHA Lotion din gama Calm de la Paula's Choice a ajuns o apariție aproape zilnică în rutina mea. Are textură de gel, se absoarbe repede și nu mi-a făcut probleme pe parte de layering. 
Momentan mai plusez cu un exfoliant 2% în zona T, dar asta e o altă poveste care va ajunge pe blog imediat ce-mi fac o părere clară și despre ultimul produs introdus în rutină. 

Clinical 1% Retinol Treatment - Paula's Choice


Retinolul 1% este produsul care a adus cele mai mari schimbări pe fața mea. Multe din liniile rămase ca urmare a dormitului cu nasul în pernă, râsului, încruntatului în fața ecranului s-au diminuat masiv în momentul în care am ajuns la o utilizare regulată a tratamentului. 

Momentan merg pe 2 aplicări/săptămână și nu mi s-a întămplat să mi se irite sau sensibilizeze pielea. Îmi amintesc că am și scris un articol despre acest produs pe la începuturile blogului, dar simt că este nevoie de un update. 

Știu că prețul nu este neapărat cel mai mic (273 lei) dar cred că efectele sunt pe măsură. Și pus în balanță cu multe produse anti-aging din comerț (fie ele din supermarket sau luxury) dă clasă oricăruia prin cantitatea de substanță activă, eleganță cosmetică și siguranță


10% Niacinamide Booster - Paula's Choice 


Ultimul tratament vine (nu în mod surprinzător) tot de la Paula's Choice. Este booster-ul cu  10% niacinamide pe care l-am tot folosit în ultimele luni ale anului. Eu m-am înțeles mereu cu acest ingredient și îl folosesc în primul rând pentru a lucra cu aspectul porilor mei și cu uniformitatea tenului. 

Am folosit și alte produse de acest tip (Niacinamidele de la TO și Rewind de la Stratia) dar booster-ul PC a câștigat mai ales datorită consistenței, aplicării și rapidității cu care am văzut rezultate. Nu voi intra în detalii acum pentru că urmează un articol în care voi compara cele 3 produse și voi povesti părțile bune și rele ale fiecăruia. 


Crema hidratantă a dispărut din lista de preferate - pentru că nu am găsit absolut nimic care să mă convingă destul (deși as putea eventual să numesc Atoderm-ul de la Bioderma pentru situațiile de tip SOS și pentru zona ochilor). 

Liquid Gold - Stratia 


M-am bazat în schimb pe serumuri - Liquid Gold de la Statia fiind de departe preferatul meu. Are o consistență un pic uleioasă, dar se absoarbe repede și nu lasă urme galbene (decât dacă exagerați cu cantitatea). 

Atoderm Levres - Bioderma


Balsamul de buze de la Bioderma este și el un preferat simplu și la obiect: hidratează bine și forma de baton îl face ușor de folosit în orice moment. 


Photoderm AKN Mat 30 SPF - Bioderma


Pe parte de SPF oferta a fost mai slăbuță. Nu am găsit un produs cu SPF 50 care să mă convingă pe deplin, așa că am sugestii pentru vreamea mai puțin însorită. 
Photoderm AKN este marea descoperire a anului: Un produs (aproape) matifiant care nu lasă urme albe și nu rămâne lipicios sau lucios dacă este masat destul de bine. 

Hydrabio Perfecteur 30 SPF - Bioderma


Hydrabio Perfecteur are și el tot SPF 30 și a fost alegerea mea în zilele reci când nu aveam timp de prea multe înainte să ies din casă. Spre deosebire de fratele de mai sus, hydrabio este ceva mai hidratant și mai dificil de aplicat (la mine a durat aproape jumătate de an să treacă din grupa de produse nu tocmai potrivite la cele preferate).


Deep Cleansig Mask - Omorovicza 


Am ajuns în final și la ultima parte a articolului: măștile de față. Aici am ales 2 - fiecare tratând 2 probleme diferite. Deep Cleansing Mask de la Omorovicza este un produs extrem de mișto pentru momentele când pielea mea se comportă ca în adolescență.

Este extrem de blândă cu tenul (inclusiv cu cel uscat) și m-a ajutat mult atunci când mă confruntam cu exces de sebum și coșuri mici. Prețul este destul de prohibitiv (undeva la 60 euro) - dar pe mine m-a convins măcar să stau cu ochii pe ea în perioada reducerilor. 


Energie de Vie Nuit - Lancome


Pe parte de hidratare câștigă o mască Lancome: Energie de vie Nuit - primită de la Andreea și care a devenit rapid alegerea mea când am tenul dehidratat. Are o consistență foarte mișto, de gel-cremă și se absoarbe rapid în piele. Am folosit-o atât ca și mască peste noapte, cât și ca boost dimineața, în caz de nevoie. 

Momentan am varianta mică, de 15 ml, dar aștept o ofertă bună pentru a lua și varianta full size, pentru că prețul nu este nici de data asta tocmai mic. 

Mă opresc aici cu articolul, dar stați pe aproape pentru că urmează și partea a 2-a. Până atunci mi-ar plăcea să aflu care au fost produsele care v-au convins pe voi în 2017 și pe care le-ați recomanda mai departe. 




1 comment:

  1. Buna Romina 😊. Balsamul demachiant de la Clinique e unul din preferatele mele impreuna cu uleiul de dus Atoderm. Mi-ar placea sa incerc booster-ul cu niacinamide, nu am mai folosit serumuri cu ingrediente active si tot citesc despre ele.. Anul asta am incercat fiolele noi de la Gerovital cu AHA si mi-au placut la nebunie, chiar s-a vazut efectul. Dar totusi nr. 1 la capitolul skin care 2017 pt mine e Photoderm Nude Touch de la Bioderma. Ohhh, il ador! Nu stiu ce m-as face fara el!
    Multumesc pentru articol. Te pup

    ReplyDelete