Saturday, July 25, 2015

Mască hidratantă Avene - Review

Bună fetelor!

Am revenit astăzi cu un review, pentru că am observat ca am mai multe produse care se apropie de final și pe care nu am apucat sa vi le prezint. Am fost plecata în vacanță, iar apoi am început aproape imediat lucrul, deci nu am avut timp mai de nimic. Daaaar, seara trecută am descoperit că masca de față pe care am folosit-o în ultimele luni se cam termină, așa că voi începe seria cu ea (+ că abia aștep să încerc o alta care mă așteaptă neîncepută în sertar.. )


Era poate de așteptat din partea mea să fie vorba de un produs Avene (cu cremele lor pentru ten m-am înțeles foarte bine). Am folosit varianta de mască hidratantă (există și una anti-roșeață, dar acolo nu mă pronunț).

Ce spun ei? 
"Bogata in elemente nutritive, ea hidrateaza in totalitate si va revigoreaza pielea. Cu o consistenta cremoasa si onctuoasa, este absorbita repede de epiderm, lasand pielea moale, calmata, proaspata si revigorata."

Părerea mea? Masca asta este un fel de tratamet de urgență dacă aveți pielea extrem de uscată și doar crema pe care o folosiți în mod normal pe ten nu este îndeajuns. Înmoaie pielea, parcă ascunde părțile mai uscate și se simte foarte plăcut tenul apoi. 

Totuși, nu mi se pare că efectul este de durată. Deci nu vorbim aici de un tratament, ci mai degrabă de un răsfăț pe care îl putem alege din când în când. Nu am văzut îmbunătățiri legate de luminozitate sau culoare a tenului, ci doar un pic în textura lui. 

În același timp, nu pot spune că măștile făcute în casă (miere+uleiuri etc.) ar fi mai bune. Dacă aș avea de ales între cele două variante, probabil aș lua masca de la Avene pentru că mă salvează de alte probleme apărute la măștile DIY. 

Ambalajul este simplu, curat, iar sistemul de dozaj este bun, nu risipește produsul, dar nici nu este foarte greu de scos. Are 50 de ml, iar cantitatea mi se pare suficientă pentru câteva luni de folosire (eu o am din martie).


Are o textură bogată, dar în același timp ușoară, care se întinde frumos și care e absorbită în cele 15-20 de minute cât este recomandat să fie ținută. Nu curge, deci puteți să vă vedeți de lucruri fără probleme. 
Pentru a o îndepărta eu nu suport sa o șterg de pe ten cu o dischetă demachiantă, așa că prefer mereu să clătesc complet tenul și să aplic apoi un serum. Mi se pare că luată doar cu discheta demachiantă, tenul rămâne cumva încărcat. În schimb, dacă îmi ajunge pe mâini, o folosesc pe post de cremă în loc să o spăl. 

Overall, se simte foarte fain pe piele, are efecte imediate bune, dar cred că sunt alte produse mult mai eficiente, care îmi pot ajuta tenul pe termen lung mult mai mult. 
Ea costă 54 lei la Farmacia Tei și probabil cu 15-20 în plus la Sensiblu sau altele de gen. 

Aș mai cumpăra-o încă o dată? Sinceră să fiu, nu știu. Nu cred atât de mult în puterea măștilor, dar pentru zile de răsfăț mi-ar plăcea să o am la îndemână. 
Voi folosiți măști de față în mod obișnuit? Vi se par eficiente?


No comments:

Post a Comment