Monday, October 19, 2015

Natural Matte - Too Faced - review


De obicei îmi plac mult nuanțele naturale când vine vorba de machiaj, dar acum, că toamna și-a intrat în drepturi, parcă e cel mai bun moment să revin la ele. Cum însă nu o duceam extrem de bine la capitolul farduri am zis că ar trebui să ma adun un pic și să caut o variantă mată, de zi cu zi, pe care să o pot folosi ușor și mai ales repede. 

Cei de la Sephora au pus un pic paie pe foc cu reducerile private de toamnă și iată că așa am ajuns să pun mâna pe o paletă Too Faced - Natural Matte. Nu știu dacă v-am mai spus, dar dacă da, mă voi repeta: Îmi place enorm firma asta când vine vorba de smacuri. Au de obicei culori fooaaaaarte faine, pigmentate, (câteodată) miros de ciocolată și niște ambalaje absolut adorabile. 


Varianta cumpărată de mine conține, așa cum îi spune numele, numai farduri mate, în culori pământii. Vine într-un ambalaj foarte simpatic, metalic, ce se închide cu ajutorul unui magnet (deci nu ar trebui să se desfacă în geantă). Este micuță - cam 11x7 cm - are oglindă, deci este perfectă pentru strecurat în bagaj
Acele dintre voi care ați încercat paleta Neutral Eyes veți recunoaște 4 nuanțe care au rămas exact la fel, și veți vedea că celelalte 5 sunt defapt variantele mate pentru Silk Tedy, Push-up, Erotica, Honey Pot și Chocolate Martini. 

Cei de la Too Faced au împărțit paleta în 3: Day, Classis și Fashion. Evident, puteți folosi culorile în orice combinație vă doriți, dar cele 3 farduri dintr-o serie au același subton și artă într-adevăr bine împreună.


Prima serie, Day, este cea pe care eu o folosesc cel mai mult pentru că are un subton neutru și îmi pare extrem de ușor de purtat. 
Heaven este cea mai deschisă culoare a paletei (din păcate și una mai prăfoasă) și care arată bine mai ales în apropierea arcadei. 
Cashmere Bunny este un maro deschis foarte fain, deloc prăfos. Îmi amintește de cacao cu mult lapte.
Sexpresso este culoarea mea preferată din toată paleta. Este cea mai pigmentată și arată superb dacă o folosești pentru a-ți contura ochii. Singura ei hibă ar fi că e ceva mai greu de blenduit, dar cu o pensulă bună, s-a rezolvat problema. 

Fardurile din categoria Classic dau spre roz, dar arată foarte bine când vreți o imagine mai romantică.
Lace Tedy este.. roz pal. O nuanță puțin prăfoasă, dar care arată bine la look-urile pastelate. 
Strapless mi se pare puțin nepotrivită în contextul de aici, fiind o culoare mai caldă, cărămizie. (arată în schimb foarte bine alături de chocolate cookie)
Risque este o nuanță închisă cu mici accente violet. Nu vă așteptați la mov, ci la un subton ușor albastru. 

Ultimul rând - Fashion - are subton galben și o combinație de culori extrem de reușită. 
Nudie este o nuanță asemănătoare lui Cashmere Bunny, ușor mai deschisă. Eu o folosesc cu succes pe toată pleoapa mobilă când vreu ceva simplu.
Honey Butter este o nuanță crem, aș spune eu, chiar mai deschisă decât precendenta.
Chocolate cookie este un cărămiziu închis, foarte frumos pentru machiajele în nuanțe calde.

Vă las aici și o serie de swatch-uri. În fiecare imagine fardurile sunt aplicate direct pe piele, fără primer. În prima imagine sunt în lumină naturală, iar în următoarea în lumină caldă. 



Îmi par destul de pigmentate și destul de cremoase (mai ales dacă vă gândiți că sunt farduri mate). Singurele relativ prăfoase sunt nuanțele Heaven si Lace Teddy, dar și ele se aplică destul de bine, fără fallout. Eu folosesc de obicei pensule din fibre sintetice și nu pot spune că am avut probleme cu farduri căzute pe obraz.
Se mențin pe pleoapele mele undeva la 6 ore fără primer șiiiiii mult dacă aplic o bază. Cam până la demachiere aș spune, dar e drept că nu le-am ținut mai mult de 10-11 ore până acum.


De când am cumpărat paleta am folosit-o aproape în fiecare zi (și eu rar întind mâna după farduri) deci este clar că m-a cucerit. O recomand mai ales persoanelor care cauta culori neutre cu subton cald.
Dacă vă tentează, o găsiți în Sephora la standul Too Faced (you can't miss it, ambalajele produselor vă vor face cu ochiul de la o poștă) la prețul de 165 de lei (fără reduceri).

Sper că nu am omis nicio informație importantă, dar, dacă aveți întrebări le puteți lăsa în comentarii.
Vă pup!




6 comments:

  1. Prea frumoasa aceasta paletuta:)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si mie mi-a placut enorm.. cand eram in magazin oscilam intre ea si Chocolate Bar.. dar ma bucur ca am ales-o pe asta. E mai potrivita pentru nevoile mele de zi cu zi.

      Delete
  2. Deci, am zis de atatea ori ca te intreb ce si cum este cu aceasta paleta absolut minunata.Observasem eu la facultate ca ai ochii asa fain conturati dar am neglijat sa te intreb pe viu...pana azi cand am zis " trebuie neaparat sa citesc ce ai scris pe blog". Ma tenteaza sa-mi cumpar si eu farduri din astea de calitate..dar am zis sa le termin pe cel mai putin scumpe:)) Paleta asta are niste nuante care rezoneaza cu mine foarte mult, in sensul ca adoor tot ce tine de culori pamantii. A, si inca ceva, eu am o mare problema cu faptul ca imi "pica" mereu pe obraz fard..sa fie de la pensula sau de la "calitatea" fardului? te pup si astept alte subiecte pe blog :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. hmm.. pai la partea de calitate.. eu sunt pe principiul.. sa fie foarte calitative produsele de ingrijire (cand scapi de problemele de pe ten parca totul arata mai bine).. si la farduri doar daca sunt unele pe care le folosesti foarte foarte des.

      Oricum, astea mai bine le vanezi cand sunt reduceri (si la Sephora ar trebui sa apara o tura de promotii in appropierea iernii).
      Cat despre picatul fardului pe obraz.. cauzele pot fi date si de calitatea fardului si de pensula. E important in primul rand sa iei mai putin fard pe pensula (atunci e si mai usor sa il blendui cum trebuie). Daca te tenteaza, facem o intalnire dupa predare cu swatch-uri live ;)

      Delete
    2. Daaa, e super ideea asta, chiar trebuie sa invat sa blendui bine fardul :))..cred ca din cauza asta se intampla asa:)) si vedem ce si cum impreuna. Chiar acum ma uitam la farduri pe net, insa nu stiu daca toate site-rile au produse originale..si mai bine astept reduceri la Sephora:)) De fardurile de la L'oreal ce parere ai? :D

      Delete
    3. Poti verifica daca site-urile respective vand produse originale intreband producatorul (sau cautand pe site-ul oficial) daca cei de la care vrei sa cumperi au drepturi de distribuitor.
      Cat despre fardurile L'Oreal.. nu prea am folosit farduri de la ei, dar stiu ca ce produse am icercat erau destul de calitative. Eu recomand oricum sa mergi inainte intr-un magain fizic (Douglas, Auchan la sectia de cosmetice) si sa le incerci. Asa vezi si cum se asaza pe pielea ta si nu ai sanse sa o dai in bara cand alegi culorile.

      Delete