Resist Wrinkle Repair Serum - Review

Faptul că îmi place Paula's Choice și că folosesc produsele lor vă este probabil cunoscut deja. Dar cum nu am apucat încă să fac review-uri tuturor produselor încercate, am zis că ar fi cazul să vă povestec măcar despre unul care a intrat în preferatele anului 2015, mai exact Serumul Resist Intensive Wrinkle Repair cu Retinol (lung nume..).




Eu am avut varianta mică a acestui produs pentru că nu eram sigură inițial dacă să investesc în tubul mare (30 ml - 196 lei). Mi-a plăcut, s-a terminat și l-am recumpărat.. tot în variantă mică - cel puțin până îmi intră în buget și produsul full size. 

Oricum, cantitatea de 7 ml (mai mare decat la alte serumuri travel size) mi se pare destul de ok pentru a-ți da seama de efectele sale pe termen lung, iar dacă vreți să îl folosiți doar pentru o parte a feței (ochii în cazul meu) este ideală. 

Ambalajul este foarte mișto, opac, cu pompiță, astfel încât produsul să nu intre în contact cu aerul până nu ajunge pe ten. Acest aspect este deosebit de important având în vedere că retinolul nu rezistă la contact cu aerul sau lumina. 

Dozarea produsului e ok, dar trebuie să fiți atenți până vă obișuiți. Spun asta pentru că în primele dăți s-ar putea să apăsați mai tare și să eliberați mai mult serum decât aveți nevoie. Oricum, după ce îl folosiți de câteva ori vă puteți da seama de presiunea de care e nevoie pentru a elibera cantitatea ideală pentru voi. 


Ca și consistență este ceva mai lichid decât celelalte serumuri Paula's Choice, fără a curge totuși printre degete înainte să îl aplicați. Mie îmi place mult pentru că este extrem de ușor de întins pe toată fața, fără a exagera cu cantitatea produsului.
Eu îl folosesc mai ales în zona ochilor, iar ceva mai puțin de jumătate de pompiță îmi este destul. Bine, câteodată, mai ales când aveam tenul extrem de uscat l-am folosit și pe întreaga față, iar pentru asta îmi ajungea o pompiță , sau o pompiță și un pic (depinde clar de starea pielii).

Intră în piele în cam 30 secunde - 1 minut (în funcție de cantitatea aplicată) deci nu se comportă ca un serum gel. Este un produs hidratant și destul de emolient care îmi place foarte mult în perioada rece a anului. Cred că e potrivit tuturor tipurilor de ten, pentru că după absorbție nu se mai simte absolut deloc că ar fi vreun produs aplicat pe piele, dar probabil cele mai mari efecte le are asupra pielii uscate

După cum vă spuneam, eu îl folosesc seara în zona ochilor cam o dată la 2 zile, alternând cu serumul Resist Super Antioxidant și cu tratamentul cu Retinol 1% (aplicat o dată pe săptămână). 
Efectele îmi plac mult: Liniile fine de expresie care au început să îmi apară în urmă cu mai multi ani s-au diminuat mult, devenind aproape invizibile și sunt convinsă că o mare parte din merit, mai ales pentru păstrarea acestor rezultate, o are acest serum. 
Pentru mine acest produs este crema de ochi perfectă, la care nici nu mă gândesc să renunț.



Ingredientele sunt ok, la fel ca la toate produsele PC, fără parfum sau alți iritanți
Produsul travel size costa 61 de lei, și ar trebui să vă ajungă câteva luni dacă nu îl folosiți zilnic (este oricum recomandat să fie alternat cu serumul Super Antioxidant) sau dacă preferați să îl aplicați local.

Voi l-ați încercat? Ce alte produse folosiți care v-au convins cu efectele lor atât instant cât și pe termen lung?
Share:

Post a Comment

Designed by OddThemes | Distributed by Blogger Themes