Concurs Ivatherm - Kit esențial de iarnă

Luna decembrie are - pentru mine - 2 caracteristici mari și late. Pe de-o parte e frig (cu sau fără zăpadă - iar pe de alta, este luna sărbătorilor. Așa că, pentru a face față celor 2 aspecte, în acest articol vă voi povesti despre câteva produse care mie mi se par esențiale, iar la final, am și o surpriză pentru voi. 
Am tot povestit că atunci când temperatura scade sub 0 grade, efectele negative asupra tenului nu întârzie să apară. De cele mai multe ori vorbim de sensibilizare, uscare sau iritare - dar, din fericire, există produse care răspund și acestor probleme. 

Unul dintre acestea este gelul de curațare Ivahidra+ care, deși recomandat pielii uscate, atopice, eu îl consider potrivit oricărui tip de ten - tocmai pentru că este foarte blând, dar în același timp curăță foarte bine. Eu îl folosesc în fiecare seară împreuna cu un burețel konjak, și de mai mult de un an nu a dispărut din baia mea. 

Crema hidratanta Tolerskin este și ea o altă preferată - atât datorită texturii, undeva între cremă și loțiune, cât și modului în care reacționează pe tenul meu: se absoarbe repede, hidratează și calmează - mai ales în momentele în care tenul îmi este iritat de unele ingrediente agresive, sau de temperaturi scazute. 

Ultimul produs pe care îl consider esențial în această perioadă este balsamul de buze - fără de care eu nu pot trece prin iarnă. Am încercat mai multe variante - chiar am în plan un articol comparativ - iar printre ele este și lip balm-ul de la Ivatherm care face față cu brio cerințelor mele: este emolient, acționează pe termen lung și este ok atât pentru reaplicare în timpul zilei, cât și ca tratament pe perioada nopții. 

Pe scurt, cred că produsele esențiale în această perioadă ar trebui să curețe fără să agreseze pielea, să hidrateze și să trateze zonele uscate/iritate. 


Așa că, Ivatherm m-a ajutat să pun la bătaie 2 kit-uri care conțin fiecare dintre produsele de mai sus pentru 2 cititoare (sau cititori) care vor ține cont de condițiile de participare de mai jos:

- Share acestui concurs pe facebook 
- Like paginilor Ivatherm si MinNio
- Comentariu la această postare - în care să îmi povestiți în ce mod se schimbă rutina voastră de îngrjire pe perioada iernii. 
Vă rog să îmi lăsați în comentariu și adresa de mail la care vă pot contacta. 

Concursul este valabil până în data de 16 decembrie 2016 - pentru a avea timp Moș Crăciun să pună cadourile sub brad. Sâmbătă, 17 decembrie, voi alege câștigătorii (random) și vă voi anunța prin e-mail. Aștept răspunsul vostru în maximum 3 zile, iar în caz contrar, voi alege alți caștigători. 

Un mic detaliu legat de comentarii: Dacă vă veți înscrie de pe laptop/desktop - veți găsi casuța de Disqus - în cazul în care nu aveți cont, puteți comenta ca și guest, fară să trebuiască să vă înregistrați. 
Dacă veți scrie de pe telefon și nu găsiți casuța de Disqus, vă voi importa manual comentariile - deci nu vă faceți probleme - totul ajunge la mine. 

Castigătoarele sunt: Livia Ioana (nu a raspuns la mail) Yoora și Mihaela Marcu. Fetelor, verificați-vă mailul!
Share:

41 comments :

  1. Rutina pe timpul iernii in cazul meu nu se schimba..folosesc aceleasi produse in fiecare zi deoarece am tenul gras si am mult exces de sebum iar pe timpul iernii nu se schimba cu nimic.
    Te pup si multumim pentru concurs❤

    ReplyDelete
    Replies
    1. Adutza_27_2007@yahoo.com

      Delete
    2. Includ in ritualul zilnic de ingrijire o crema intens hidratanta si folosesc constant si o crema nutritiva de noapte. lara_grum@yahoo.com

      Delete
  2. Mult mai des folosesc crema hidratanta

    ReplyDelete
  3. Pe timpul iernii incerc sa hidratez tenul cat mai bine si neaparat folosesc crema cu factor de protectie
    Email: ratiumariaviorica@yahoo.com

    ReplyDelete
  4. In perioada rece in rutina mea se schimba crema de fata.de laIvapurK in perioada de vara la IvapuHidra in perioada rece

    ReplyDelete
  5. In perioada rece folosesc creme hidratante pentru ten, mâini, corp...
    Mail: valentinclaudiu34@yahoo.com

    ReplyDelete
  6. Perioada iernii este o lupta acerbă cu tenul uscat.Incerc să îl hidratez și să il mențin hidratat,folosind cremă hidratanta atat seara,inainte de culcare,cat si ziua,inainte de a aplica fondul de ten. De asememea, aleg un fond de ten mai cremos si un balsam de buze pentru a le proteja.
    Email : diana.lefm@yahoo.com

    ReplyDelete
  7. Iarna folosesc o crema super hidratanta.
    alinasoltuz@yahoo.com

    ReplyDelete
  8. Tenul meu reactioneaza urat la frig, vant ,asadar pe timp de iarna chiar nu uit de crema intens hidratanta, iar fondul de ten functioneaza mai ales ca protectie decat acoperire. Buzele le hidratez cu balsam mai tot timpul...

    ReplyDelete
  9. Includ in ritualul de ingrijire pe timpul iernii o crema hidratanta, uleiul de cocos si balsamul de buze.

    ReplyDelete
  10. Nu schimb prea multe pe timpul ierni.. folosesc gelul de curatare dimineata, aplic crema pentru ochi si crema de fata musai cu factor de protectie...soarele, e soare si iarna...si pe buze un lipbalm nelipsit cand ies afara...si uneori seara inainte de culcare daca le simt uscate.
    vyvy_11@yahoo.com

    ReplyDelete
  11. Pe timpul iernii folosesc mai des crema hidratanta.
    Email: lacrry93@yahoo.com

    ReplyDelete
  12. Includ in ritualul zilnic de ingrijire o crema intens hidratanta si folosesc constant si o crema nutritiva de noapte. lara_grum@yahoo.com

    ReplyDelete
  13. Iarna am mai multa grija de tenul meu, il protejez de vant si frig, il hidratez cu o crema puternic hidratanta, folosesc fond de ten hidratant, daca am stat in timplu zilei mai multe ore afara apelez la uleiul de masline pe care il aplic si il las sa actioneze peste noapte.Facebook:Gabriela Pana.Email:soare.gabriela11@gmail.com

    ReplyDelete
  14. In cazul meu, rutina in anotimpul rece nu se schimba foarte mult, deoarece ma confrunt cu problemele unui ten gras. Incerc sa imi pastrez tenul curat si hidratat, folosind produsele din gama ivapur. Email: larisa_lary33@yahoo.com

    ReplyDelete
  15. In sezonul rece folosesc ulei de cocos(reaplicat inainte de expunerea la frig) si balsam de buze. cristina_mili2@yahoo.com

    ReplyDelete
  16. Iarna folosesc o crema hidratanta cu textură mai grasă, imi hidratez buzele mereu cand ies din casă... Şi cam atât :D. fratele la gainari@gmail.com

    ReplyDelete
  17. Ma confrunt cu un ten cu tendinta acneica si rutina se schimba destul de mult.Daca pe timpul verii folosesc produse cat mai lejere pentru a imi hidrata tenul situatia se schimba iarna si incep sa folosesc creme intens hidratante plus balsam de buze.alexandraaiolea@yahoo.com

    ReplyDelete
  18. Iarna tenul meu tinde sa fie mai uscat si simt ca are nevoie de ceva mai multa hidratare asa ca din rutina mea de ingrijire nu lipseste niciodata serumul, pe care il aplic intotdeauna inaintea cremei. In ceea ce priveste ingrijirea corpului, dupa fiecare dus aplic o lotiune hranitoare, altfel pielea ramane uscata si aspra. Balsamul de buze si crema de maini nu-mi lipsesc niciodata din geanta/geaca si le aplic ori de cate ori simt nevoia pe parcursul zilei :)
    Ghimpu.elena24@yahoo.com

    ReplyDelete
  19. Vântul de iarna este cel mai mare dușman al meu..asa ca aleg o crema intens hidratanta iarna, și balsam de buze sau ruj hidratant. Alina.vlaic@live.com

    ReplyDelete
  20. Acum ca a venit frigul cel mai mult ma ajuta crema intens hidratanta si balsamul de buze hidratant.
    Dinu.andreea90@yahoo.com

    ReplyDelete
  21. Pe langa produsele pe care le foloseam pana acum mai folosesc si creme pentru sezonul rece si balsam de buze mai des.adresa mea de mail este
    marcu.mihaela90@yahoo.com

    ReplyDelete
  22. Rutina mea de ingrijire a pielii nu se scimba este aceias in fiecare zi dar numi lipseste niciodata pe timpul iernii balsamul de buze si o crema de zii hidratanta!

    ReplyDelete
  23. Folosesc doar o crema pentru sezonul rece.mihabat@yahoo.com

    ReplyDelete
  24. Chiar se schimba ritualul pentru ca in sezonul rece tenul si pielea noastra sufera si are nevoie de o ingrijire mai atenta si mai intensa. Este nevoie de crema hidratanta pentru fata in functie de tipul de ten si o crema hidratanta pentru maini.

    ReplyDelete
  25. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete
  26. Folosesc o crema de zi mai hidratanta, folosesc mai des balsam de buze, crema pentru maini si lotiuni de corp. fiona_scutaru@yahoo.com

    ReplyDelete
  27. Bună, se schimbă foarte mult, hidratare cât mai multă, am tenul uscat, deshidratat în mod normal , iar iarna trebuie susținut cu foarte multă atenție.

    ReplyDelete
  28. Rutina mea de ingrijire se schimba drastic pe timp de iarna. Chiar daca am ten gras, e deshidratat mai mereu, dar iarna are nevoie de ingrijire speciala. Folosesc produse cat mai hidratante, mai ales pe timp de noapte pentru mentine un echilibru. Si gelul de curatare este unul mai hidratant care sa nu ususce tenul, iar crema matifianta este inlocuita cu o grema gel, hidratanta, dar lejera. Folosesc de la produse Avene si Bioderma pana la Herbagen, fiecare alese special pt anotimpul rece.

    Lots of kisses!
    Mail: andreeasmm@gmail.com

    ReplyDelete
  29. Imi adaptez rutina de ingrijire a tenului in functie de anotimp. Si asta pentru ca in timpul iernii am tenul mai uscat si mai sensibil decat de obicei si am nevoie de ingrijire suplimentara. Trec la SPF 30. Introduc o masca hidratanta pe care o folosesc de doua ori pe saptamana pentru mentinerea hidratarii pentru mai mult timp. Folosesc mai des ser de fata si folosesc o crema mai hidrantanta. Folosesc un produs de curatare a fetei cremos si care sa nu-mi lase tenul uscat. Multumim!
    Adresa de mail este:
    alina.justanangel[@]yahoo[.]com

    ReplyDelete
  30. Rutina mea de ingrijire zilnica se schimba doar in sensul ca folosesc o crema intens hidratanta speciala pentru sezonul rece, eu avand tenul uscat. In rest folosesc apa micelara ca sa imi demachez tenul, ca si in sezonul cald.
    licaelena39@yahoo.com

    ReplyDelete
  31. Asa folosesc crema pentru hidratare

    ReplyDelete
  32. Folosesc in plus, fata de crema hidratanta si un balsam de buze si crema de maini.
    manuelavlad@gmail.com

    ReplyDelete
  33. Folosesc zilnic gel de curatare, crema anti aging, ulei de argan, o data pe saptamana o masca cu argila.
    fonodierika@yahoo.com

    ReplyDelete
  34. Folosesc creme bogate in uleiuri pentru ca pielea mea se usuca rapid si imi protejez mereu parul purtand caciula. <3

    ReplyDelete

Designed by OddThemes | Distributed by Blogger Themes