Haul Aprilie 2017

A trecut destul de mult de când nu am mai prezentat un haul pe blog - așa că am zis că ar fi momentul să vă arăt una-alta din ce mi-am cumpărat. Am pus laolaltă cosmetice, haine și cărți așa că să-i dăm drumul. 


Colecțiile Bed Head cred că vi le-am mai arătat pe facebook atunci când am ajuns la mine - dar nu am apucat să vă spun mare lucru de ele. Am cumpărat 2 seturi - fiecare cu câte 2 produse de pe FeelUnique, pentru că aveau un preț foarte bun, și pentru că simt că noua mea lungime de păr are nevoie ocazional de un pic de ajutor la styling. 
Niciunul dintre produse nu m-a dat pe spate pe perioada iernii (când părul meu s-a electrizat constant) - dar le mai dau o șansă până spre vară când revin cu verdictul final. 


La Sensiblu am găsit seturi de mini creme de mâini L'Occitane la prețuri foarte bune, așa că am decis să înmulțesc colecția. Le folosesc de obicei când plec undeva și vreau un bagaj cât mai mic - așa că una a fost folosită cu succes la ultima excursie în Austria, iar celelalte aștaptă cumințele alte vacanțe. 
Nu mi se par "cele mai cele" creme de mâini pe care le-am încercat până acum, dar cantitatea mică, precum și cutiile în care vin (și pe care eu le refolosesc la depozitarea mostrelor) mă fac să le cumpăr atunci când sunt la ofertă. 


De la Douglas am cumpărat o miniatură de ruj de la Estee Lauder - un roșu foarte frumos și destul de rezistent pe buze - și am primit de la băiatul care m-a ajutat cu câteva sfaturi și o mini paletă de la același brand. 
Nu știu dacă m-a tot ținut minte că am tot cumpărat produse EL în ultimele luni, dar mi-a plăcut mult gestul și m-a convins că am făcut o alegere bună când am hotărât să-mi fac cumpărăturile în Shopping City. 


A mai ajuns la mine un creion de sprâncene de la Etude House în nuanța Grey Brown - care îmi place enorm: nu e nici prea roșiatic, nici prea închis la culoare - și l-a înlocuit cu succes pe cel de la Benefit, mai ales în perioada asta când încep deja să mi se decoloreze firele de păr. 

De la Melkior am compărat două pastile de fard mat în culori vii, primăvăratice. Nu știu de ce, dar în ultima perioadă am dezvoltat o adevărată pasiune pentru galben și portocaliu și nu mă sfiesc să le aplic în nuanțe saturate pe toată pleoapa. 


Crema ABCDerm de la Bioderma este ultimul produs cosmetic pe care îl am de prezentat în acest haul. Am tot auzit de bine despre acest produs, așa că în cadrul unei comenzi (pentru capete de periuță de dinți) de la Farmacia Tei, am aruncat-o și pe ea în coș. Acum o folosesc în paralel cu alte 2 produse cu SPF de la Bioderma.. Ce ziceți, v-ar plăcea să fac o comparație între ele?


Pe parte de haine și accesorii - am tot pus comenzi la Mango. După cum vedeți nu m-am dezis de culoarea galben așa că mi-am luat o gentuță mică, dar cu o multime de compartimente/spații pentru bani, carduri etc. 
Am comandat de pe MangoOutlet și niște cămăși pe care nu le-am mai prins pe mărimea mea în magazin anul trecut, așa că sper să pot să devin și eu mai prezentabilă în perioada următoare. 
Am luat inițial o cămașa albă și una galbenă, dar mi-a placut atât de mult și materialul și modul în care se așază pe mine, încât am pus și o a doua comandă pentru încă 2 cămăși: una maro-roșcat, iar alta turcoaz închis, care au ajuns la mine după cu am terminat ședința foto pentru articol. 


Tot citind bloguri și urmărind board-uri de Pinterest am început să dezvolt o atracție și spre fashion - mai ales din punct de vedere al istoriei, al modului de interacțiune cu societatea și al inovației. Scormonind după mai multe informații am dat și peste un site ce vinde diverse cărțulii la prețuri foarte bune, așa să am pus rapid o comandă cu cărți despre fashion, tipografie și lenjerie. 

Mai mult de distracție și pentru că susțin din toata inima arta, am comandat și varianta printată a comic-urilor de la Sarah's Scribbles - Big Mushy Happy Lump - de pe BookDepository, care m-a făcut să râd cu poftă și pe care le recitesc cu drag oricât de des. 

Aici voi opri haul-ul de azi, dar cum încă aștept câteva colete, promit să vă updatez pe facebook cu ce produse mai ajung la mine. Voi ce lucruri faine ați mai cumpărat în ultima perioadă?
Share:

1 comment :

  1. Imi plac postarile de genul asta, sa le folosesti cu drag!

    ReplyDelete

Designed by OddThemes | Distributed by Blogger Themes