Wednesday, April 19, 2017

Tratament sau/și Stil de viață sănătos

Ideea de a-mi petrece o zi la spa, cu masaj și tratamente cosmetice îmi surâde destul de mult, dar și pentru că nu prea știu locuri faine, în care să am mare încredere, nu m-am grăbit să mă duc niciunde. 

Daaar, în urmă cu cateva săptămâni am fost la un eveniment de prezentare al unei noi tehnologii de masaj/tratament - care promite să ne scape și de neplăcuta celulită, așa că m-am gândit că nu poate strica să aflu mai multe. Pentru că, de ce să nu recunoaștem, problema celulitei este una destul de recurentă pentru majoritatea dintre noi, fetele. Iar existența pe piața a multitudinii de tratamente - fie ele creme, masaje, diete - care promit marea cu sarea spune clar că este o mare cerere pe acest palier. 


Până acum, eu m-am ferit de tot felul de tratamente pe care le-am considerat fie invazive (de exemplu cele cu vacum, care nu mi se pare că se înțeleg cu pielea sensibilă și cu capilarele fragile) fie complet nerealistice (uleiuri sau creme care te scapă de nșpemii de cm în 10 aplicări). Am încercat să rezolv problema cu sport și cu o alimentație cât de cât sănătoasă - dar timpul nu mi-a permis mereu să mă țin de o rutină strictă. 
Totuși, în continuare sunt de părere că fără o îngrijire pe toate planurile: piele, alimentație, sport, masaj - nu se pot ajunge la rezultate sănătoase și de lungă durată. Iar dacă vreți să citiți un pic despre ce sport îmi place mie să fac, vă recomand să aruncați un ochi și pe articolul de aici.


Așa că, neavând nimic de pierdut, început de lună m-am și prezentat la cabinetul de estetică DermoSim, pentru o ședintă de test cu Endospheres - iar acum revin cu primele impresii. Nu voi pune poze realizate de mine, pentru că aparatul meu foto nu s-a împăcat foarte bine cu lumina (de altfel plăcută ochilui), dar puteți vedea imagini de acolo pe pagina de facebook a salonului. 
Acolo am fost întămpinată de Simona - o fată faină, care mi-a povestit mai multe despre cum funcționează aparatul și mi-a explicat modul în care el va lucra pe corpul meu. 

Mi-a plăcut mult că tratametul nu este unul invaziv - nu trage de piele, nu aplică nimic prea rece, prea cald - dimpotrivă, în cazul meu s-a simțit ca un masaj foarte bun, care mi-a relaxat complet picioarele. Promite scăderea țesutului adipos și a centimetrilor în plus după 6-12 ședințe, în funcție de cât de avansată e celulita, precum și prevenția ei - bineînțeles, dacă adoptați și un stil de viață sănătos. 


După cele 30 de minute de masaj, pielea mea era într-o mare formă: moale, fină (mă gândesc că aici a contribuit mult și uleiul folosit) și elastică. Un pic roșie, într-adevăr, dar nu iritată. Aparatul arată ca în imaginea de mai sus: are o mulțime de sfere care se învârt constant, la o frecvență dată de necesitățile pielii voastre - fiind cât se poate de sigur. Mișcările sunt ascendente, ajutând astfel de la un drenaj limfatic bun și la modelarea unui corp care pe lângă că se simte și arată ferm. 

Momentan mă gândesc serios dacă să-mi fac un abonament pentru acest tratament - în ideea în care ar putea oferi un boost încercării mele de a intra în formă înainte de momentul etalării pantalonilor scurți, iar dacă voi duce la capăt acest gând, promit să revin pe blog cu rezultatele. 

Voi ați încercat până acum tratamente corporale anticelulitice? Ce a funcționat și ce nu?


No comments:

Post a Comment