În urmă cu ceva vreme vă povesteam despre sport - de ce mi se pare important, cu ce ajută și în ce mod încerc eu să-l practic. Dacă nu ați citit deja articolul, da vă interesează subiectul - îl găsiți pe blog.
Între timp m-am gândit să extind seria de sănătate și să vă povestesc, cu bune și cu rele și alte lucruri pe care le fac sau care mă pasionează din categoria asta. Așa că astăzi vorbim un pic despre micul dejun, suplimentele alimentare și "spa"-ul de final de zi. Nu extind la mâncare în general pentru că este un subiect unde încă nu am reușit să ajung la rezultatele propuse (și n-aș vrea să fac o serie de gen "faceți ce zice, nu ce face popa")
Deși consider că în general o alimentație sănătoasă, dublată de sport și odihnă sunt suficiente pentru un corp fără probleme, trebuie să recunosc că deseori e greu să păstrezi toate aceste aspecte sus în lista priorităților.
De când a început anul școlar încerc să mă împart între cursuri, un job în domeniu și alte câteva proiecte (fie ele de design, blog, concursuri etc.), iar atât dieta mea, cât și momentele pe care le petrec făcând sport sau odihnindu-mă au scăzut exponențial. Așa că am ajuns să-mi pun problema de management al timpului și de a găsi diferite boost-uri care să mă ajute.
Prima regulă pe care am găsit-o este una pe care în perioada liceului nu aș fi acceptat-o nici în ruptul capului: să-mi fac o rutină pentru somn și mâncare. Și, deși nu prea îmi iese partea cu dormitul, știu că la partea de alimentație nu pot renunța la prima masă a zilei.
Mă ajută să rezist la primele ore de curs, fără să dau iama în biscuiți sau ciocolată (singurele produse care sunt de găsit la noi în facultate) și de obicei nu presupune nici o bătaie de cap prea mare.
În ultima perioadă am tot consumat musli cu banane și lapte de orez, dar nu spun nu la măciniș, orez cu lapte, diverse tipuri de cereale sau chia. În perioadele fericite, cu dimineți lungi și fără stres - merg pe variante chiar mai bogate: ouă, bacon și legume.
A 2-a, e legată de boost-ul primit de alimentație: suplimentele alimentare, unde sunt încă începătoare. Deși am încercat diverse tipuri de vitamine când eram copil, abia de curând am început iar să le introduc în alimentație. Merg cu pași ușori: prima a fost vitamina C - pe care am consumat-o mult timp pentru că eram aproape convinsă că mă ajută cu răceala.
Defapt, acum sunt 2 argumente mari și late (eventual și un pic superficiale) pentru care țin în geantă o cutie de vitamina C.
1. Știu că ea nu rezistă în organism mai mult de câteva ore - motiv pentru care nu ezit să o consum de mai multe ori pe zi
2. Are gust de portocale - un pic acrișor - așa că îmi face plăcere.
Nu o văd ca o necesitate, dar merg pe ideea că dacă nu-mi adun necesarul zilnic de vitamina C din fructe și legume (serumul pentru ten nu se pune, daaa?) - un supliment ici-colo nu face rău.
Cu magneziul în schimb, e cu totul altă mâncare de pește. Trăim într-o lume unde, în funcție de job, de contextul social sau familiar, este foarte ușor să ajungi la burnout. Am simțit-o pe pielea mea - iar din cauza stresului constant și proastei organizări a timpului, am ajuns să nu fac față într-un mod foarte calm tuturor situațiilor.
Aici a intrat în scenă suplimentul cu magneziu citrat + B6. Am ales varianta de comprimate (am încercat și pliculețe solubile, dar nu au fost pe placul meu) și încerc să-mi amintesc să iau măcar o doza/zi.
Nu știu dacă e placebo, dacă rutina mea funcționează, dacă suplimentul are efect - sau dacă sunt toate la un loc, dar e cert că mă simt puțintel mai calmă și să nu mai văd lucrurile în culori atât de sumbre. Ambele produse pe care le folosesc se gasesc pe Laboratoarele Remedia, iar prețurile sunt destul de accesibile (4, respectiv 15 lei)
Iar partea a 3-a, pe care o voi detalia în următorul articol din serie este ceva mai aproape de sufletul meu și are o legătură mai strânsă cu beauty-ul. Am început de curând să încerc periajul uscat pentru a scăpa de pielea uscată și pentru a ajuta la drenajul limfatic.
Ca primă impresie pot spune că nu este mereu cel mai plăcut lucru, dar cu siguranță îți dă o senzație de satisfacție foarte mișto la final.
Dacă urmează și un duș relaxant iar apoi o sesiune de cremuială (v-am povestit cât de faină e crema de corp din gama Aegyptus de la Tesori d'Oriente?) aproape că mă simt ca la spa. Iar la finalul unei zile pline - activitățile de gen sunt adevărat balsam atât pentru corpul cât și pentru mintea mea.
Nu spun mai multe acum, pentru că aș vrea să detaliez subiectul de rutină de îngrijire a pielii (fie ea pentru ten sau corp) în perioada următoare. M-ar ajuta mult dacă mi-ați spune și ce v-ar stârni interesul: principiile de care mă țin, programul pe care mi l-am făcut, produsele pe care le folosesc etc.
Aștept părerile voastre în comentarii - și abia aștept să ne recitim.
Post a Comment