Sunday, November 6, 2016

Produse Terminate & Noutăți noiembrie

Vă promiteam pe facebook că pregătesc un nou articol de tip IN & OUT. EI bine, iată că am reușit să ajung și la el. Am destul de multe produse noi, unele pe care nu le-am mai încercat niciodată înainte, deci să ne punem la povești.


Apă florală
De ceva vreme terminasem tonerul de la Paula's Choice despre care v-am povestit deja aici, și cum aștept o ofertă bună să îl recumpăr, am decis să folosesc între timp apa florală de trandafiri de la Melvita. Este ușoară, calmantă (inclusiv pe piele foarte iritată), dar mie îmi este destul de greu să trec peste aroma puternică. 
Dacă vă place mirosul de trandafiri, s-ar putea să o apreciați mai multe decât mine - dar până una - alta, eu mă bucur de modul în care se simte pe piele și încerc să ignor mirosul (care și stă pe piele destul de mult). 

Serum uleios
Synergy este cel de-al 2-lea serum Ivatherm pe care îl folosesc - și mi se pare că se completează extrem de bine cu primul. Defapt, chiar le-am împărțit: GlycoLift dimineața, iar Synergy seara. Este un serum menit să aducă pielii aportul de ulei necesar, dar având în același timp o formulă ce permite o absorbție rapidă. 
Eu îl folosesc și pentru a efectua un ușor masaj când am timp și îmi place că nu am avut probleme să-mi blocheze porii. Promit să vorbesc mai pe larg despre el cât de curând, pentru că merită.


Bioderma - protecție solară
S-a terminat un produs Bioderma și uite că încep deja altul. Crema Photoderm AR a fost "to go"-ul meu o perioadă destul de lungă. Mi-a placut mult cum se simte pe ten și faptul că oferea protecție și o nuanță foarte subtilă. V-am povestit de ea aici, dar cum a trecut vara, am zis că este momentul să pun la încercare și varianta Hydrabio, cu SPF 30. 

Aici încă sar între love și hate - pentru că am momente în care se așază frumos pe ten, și lasă și un glow foarte mișto - dar am și momente în care nu reușesc să o întind cum trebuie și mă trezesc cu dâre albe ce nu se lasă duse cu una cu două. 
Ca o primă regulă pe care am găsit-o: nu trebuie aplicată peste alt produs care a lăsat deja un film lipicios sau uleios pe piele. 


Cicastim ACM
Este o descoperire foarte mișto - în urma Beauty Bloggers Meeting din vară. Am folosit-o cu succes pe zonele iritate și uscate și m-a ajutat să scap de problemă în 2-3 zile. Nu am înlocuit-o cu altceva, pentru că am recumpărat-o și acum aștept coletul de la Farmacia Tei. 

Creme de ochi
Tot la capitolul ten a mai apărut o schimbare: crema Even better eyes de la Clinique este pe terminate, așa că am întins mâna spre încă o miniatură Estee Lauder. Prima mi-a plăcut enorm - mai ales pentru dimineață și intenționez să o recumpăr când prind o ofertă bună. 
Cea de-a  doua, Resilience Lift este o cremă ok, dar care nu mă dă pe spate. Un motiv pentru care nu intenționez să o recumpăr e și pentru că nu pare să se înțeleagă cu niciun produs Paula's Choice pe care îl folosesc. 


Glamglow - mască de față
Când am nevoie de hidratare în supradoză, fug spre Thirsty Mud de la Glamglow. Este un produs cu care eu mă înțeleg extrem de bine (mai puțin când am tenul foarte iritat) și care mă salvează atunci când mi se usucă tenul de la frig sau de la exfolianți. 
Nu este tocmai ieftină (92 lei varianta mică și undeva la 250 varianta full size) dar o găsiți des la reducere în Sephora. 

Creme de corp
La parte de body care - am schimbat mai multe, și poate de-asta nu vi se vor părea cunoscute (de la ultimul In&Out) produsele. Nu m-am înțeles cu gelul de corp cu Mojito de la The Body Shop, așa că i-am făcut rapid loc unei clasice: Nivea Care - Wow. Este un produs pe care l-am recumărat deja de câteva ori și care își face treaba bine. Este ușoară, hidratează ok, are mirosul deja binecunoscut Nivea și nu lasă filme deranjante pe piele. 

Ei bine, s-a terminat și ea (v-am mai spus că sunt o mare consumatoare de cremă de corp?) și a intrat în joc Ivahidra+ de la Ivatherm. Este mult mai hrănitoare decât Nivea - și mi se pare potrivită pentru perioada rece a anului. Nu are parfum, dar pe mine nu ma deranjază deloc acest aspect. Are efecte mișto pe pielea mea uscată - așa că des o folosesc și pe post de cremă de mâini de-a lungul zilei. 


Geluri de duș
Am temrinat de curând gelul de duș cu cașmir de la Ziaja și trebuie să recunosc că m-a cucerit. Miroase bine, este cremos, face spumă plăcută. În plus, are un raport calitate preț foarte bun: 13 lei pentru 500 ml de produs. 
În locul lui au ajuns gelurile de dus de la Yves Rocher - care mie îmi plac enorm. Cât de mult? Cred că e foarte clar în imaginea de mai jos. 


Pam pam.. și am ajuns și la ultimul produs: șamponul Macadamia. Este nou intrat în rutina mea de îngrijire a părului, dar m-a convins de la prima utilizare. Lasă părul moale și lucios chiar și atunci când aleg să nu folosesc balsam. 
De fapt, mi-a plăcut atât de mult încât am comandat rapid și varianta la 1l. 


Voi ce produse ați schimbat odată cu scăderea temperaturilor și apropierea iernii?


2 comments:

  1. Cate geluri de dus de la YR ai! Mi-ai adus aminte de Cashmire, am si eu o varianta mini care asteapta cuminte.

    ReplyDelete
  2. Esti cel mai mare fan gel de dus yr pe care il stiu :)

    ReplyDelete