DopoBronz - Rougj - Review

Dacă mă urmăriți pe facebook, probabil că ați văzut că în urmă cu ceva vreme a ajuns la mine un care package de la cei de la Rougj+. Vă spuneam și atunci că știam câte ceva despre produsele lor, dar nu apucasem să testez niciunul. De cam un an îmi tot săriseră în ochi reclamele din farmacii și mă tot codeam - să iau, să nu iau. Prețurile îmi făceau cu ochiul, dar parcă vroiam să termin înainte restul produselor începute. 



Ei bine, câteva produse din arsenalul Rougj+ au ajuns la mine și n-am mai avut nicio scuză. Și cum e vară, cald, iar soarele arde (cam prea rău pentru gustul meu), am zis să încep cu o cremă numai bună pentru sezon. 

Am pus mânuța frumos pe crema DopoBronz și i-am găsit loc privilegiat pe noptieră. Am folosit-o și pe post de cremă hidratantă de corp - seara (chiar dacă nu stătusem peste zi la soare) și pe post de cremă după expunere la soare - în ciuda SPF-ului 50 m-am cam prăjit - după o zi la băi, iar alta în mașină. 


Ce trebuie neapărat să menționez e că e vorba de un produs dermatocosmetic - aspect care m-a făcut să am așteptări destul de mari, având în vedere că această categorie de cosmeticale are un loc aparte în top. 

Ca să intru direct în pâine, vă spun de acum că mi-a plăcut și nu am regretat nicio secundă faptul că am ales-o în fața obișnuitei mele loțiuni Eucerin pentru mica escapadă de weekend. La prima aplicare, mai exact în primul moment am avut o senzație de "Ups, e un pic lipicioasa" și chiar mă gândeam că e păcat să nu o pot folosi seara (când simt nevoia de ceva ce intră în piele instant). 

Ei bine, nu mică mi-a fost mirarea să văd ca nici 10 secunde mai tărziu, senzația lipicioasă a dispărut complet, lăsând în urmă pielea hidratată, dar fără niciun alt semn că aș fi aplicat ceva. Deci, să sumarizăm: aplicare - 5 secunde până intră în piele, încă 5-10 secunde până dispare senzația lipicioasă, iar apoi te poți îmbrăca / sau baja sub cearșaf - după caz - fără absolut nicio problemă.


Textura este cremoasă - un pic , dar fără a părea extrem de emolientă. Se întinde ușor, și, cum vă spunam, intră foarte repede în piele, fără a lasa niciun fel de reziduu. Pielea nu lucește, nu alunecă - arată perfect naturală, dar un pic îmbunătățită. 

Lista de ingrediente este destul de ok - lipsește alcoolul pe care l-am tot văzut prezent în multe produse aftersun, dar are la finalul listei parfum. Mie îmi place aroma - nu este exagerat de puternică - și fiind în cantitate mică nici nu m-a deranjat, dar dacă vă știți cu pielea extrem de sensibilă, încercați eventual un tester înainte. 

Ca să vorbim și de ambalaj un pic, trebuie să punctez un aspect mic, dar care mie mi-a placut enorm. Crema este sigilată - deci și dacă cineva ar încerca să deschidă capacul, produsul nu ar avea contact cu aerul, menținând ingredientele ok mai mult timp. 


Tubul are 125 de ml - mai puțin decât loțiunile obișnuite, dar destul pentru folosire zilnică pentru 2 persoane într-o vacanță prelungită) iar capacul trebuie defiletat pentru a putea scoate produsul. Asta poate fi o parte bună sau rea, în funcție de preferințele voastre. Unghiilor mele foarte scurte le surâde varianta asta, deci de la mine are încă o bilă albă. 

Dozajul este ok, nu curge prea mult sau prea puțin, iar tipul de plastic folosit îți permite să îți dai seama ușor cât de tare să apeși pentru o anume cantitate. 

Produsul se poate folosi atât pe corp cât și pe ten, dar eu m-am limitat la prima opțiune - având nevoie de ceva mai emolient pentru ten. Cred că se potrivește de minune pielii normale sau ușor uscate, iar prețul de aproximativ 15 lei/tub este unul excelent. Dacă, în schimb, aveți pielea extrem de uscată, puteți eventual să vă îndreptați spre o variantă ceva mai emolientă.

Se găsește în majoritatea farmaciilor, dar dacă vreți ceva mai specific, puteți căuta direct pe site-ul Rougj Romania.

Voi folosiți o crema aftersun în perioada verii? Sau preferați să rămâneți la varianta obișnuită?
Share:

Post a Comment

Designed by OddThemes | Distributed by Blogger Themes